Intr-una din zilele ajunului de Craciun, batranul Ion, inpovarat de saracia si necazurile avute in viata, porni spre magazinul "PENNY" Market din Nufarul-Oradea sa aduca apa de baut - apa plata - in modesta lui casuta ce se gasea undeva la marginea orasului. Ion este batran si bolnav si fara apa cea de toate zilele nici ca se poate. El face de multe ori economie si la apa de baut pentru ca bidoanele cu apa pe care le cara de la Market i se pareau din ce in ce mai grele.

Povestea sa ..........povestea oricarui parinte, luptand cu greutatile vietii pentru a-,si creste pruncii daruindu-le din puterea lui. Si mare este bucuria parintelui cand isi vede copiii rostuiti, oameni cu carte, invatati si asezati la casele lor. Numai ca, dupa ce isi i-au zborul, copiii, prinsi fiind in iuresul ametitor al materialismului modern - asa cum aratam in articolele mele "Iertarea" si "O poveste de viata" scrise anterior - incet............incet isi aduc aminte din ce in ce mai rar de parintii lor. Unii dintre ei zboara departe, departe peste ocean, acolo unde dragostea parinteasca ajunge la ei, doar printre randurile scrisorii sau al imelului scris cu lacrimi de sange.

Trebuie sa recunosc ca moda este un capitol care ma preocupa poate mai mult decat ar trebui, dar daca e sa am o slabiciune, prefer sa fie cel putin artistica! Fara a folosi un cliseu lingvistic destul de des intalnit in lumea modei, as vrea sa va redau totusi in acest articol cate ceva din fascinanta istorie a accesoriilor de par des intalnite pe marile scene ale modei, pe buna dreptate numite "fascinators", traducere libera "fascinatoare".

Spre deosebire de palarii, care acopera sau protejeaza intr-o anumita masura capul, fascinatoarele sunt pur decorative si au tendinta de a folosi penele drept material principal. Penele au fost intalnite inca din antichitate, grecii si romanii obisnuiau sa isi impodobeasca coifuri ceremoniale cu pene de diferite culori sau marimi, chiar si in ziua de astazi, in timpurile moderne intalnim penele la palariile celor cu functii inalte din parada militara.

"Statele Unite vor lua intotdeauna decizia cea mai buna atunci cand toate celelalte posibilitati au fost epuizate." Unul dintre citatele marelui om politic Winston Churchill, care pe jumatate american (mama lui Winston Churchwill, Jennie Jerome s-a nascut in Brooklyn, New York, in familia milionarului american Leonard Jerome), poate sa fie privit obiectiv si nu doar ca o remarca gratuita menita sa stirbeasca sensibilul orgoliu american.

Pastratorii traditiei- Interviu realizat cu dl. Marian State,
Coregraful trupei de dansuri populare “Ghiocelul” din Atlanta, Georgia
de Mara Circiu, Atlanta, Georgia

Dansatorii trupei de dansuri populare “Ghiocelul” din Atlanta, Georgia te impresioneaza de la prima vedere, te uimesc prin prospetimea si bucuria pe care o citesti pe fetele lor, si chiar daca sunt mititei ca varsta entuziasmul lor este molipsitor. Majoritatea s-au nascut in America, si unii dintrei ei nu au vizitat niciodata patria parintilor, dar in fiecare seara de vineri se intalnesc la repetitii si in pasi de hora sau de doi, aduc o particica din România in mijlocul nostru.  Prin amabilitatea initiatorului si coregrafului acestei trupe de tineri si foarte talentati dansatori, dl. Marian State o sa ii introduc in atentia dvs.
Mara Circiu: Cine sunt dansatorii acestui grup de dansuri populare românesti?

Ce este Rugaciunea? Rugaciunea este o intrare a omului in legatura cu Dumnezeu cel viu, care este peste tot, si care lucreaza ne-ncetat la mantuirea noastra. Este vorbirea sufletului cu Dumnezeu, strigatul omului dupa ajutorul harului divin, lupta pentru dobandirea iertarii pacatelor, cerere pentru dobandirea mantuirii, cantecul multumirii si maririi lui Dumnezeu.

Starea sufletului pe care multa lume o cauta, pe care multa lume o are se lasa greu descoperita. Pacea reala si profunda a sufletului tine de cele mai inalte culmi ale realizarii spirituale si este precedata intotdeauna de aparitia virtutilor nobile cum ar fi: smerenia, dragostea, credinta, bunatatea etc.

In general, rugaciunea consta intr-o chemare sincera, intr-o plangere, un strigat facut de denuded, sau o cerere de ajutor realizata intr-o stare de umilinta. Desigur, putem realiza rugaciunea si ca o cerere pentru altcineva. Uneori rugaciunea este acea inaltare a finite noastre, a sufletului si a mintii catre Dumnezeu.

Cine nu o cunoaste pe soprana Bianca Ionescu? Frumoasa, talentata, cu o voce aparte, lumineaza prin prezenta sa salile de opera din intreaga tara; renumele sau depasind de mult timp granitele Romaniei.  Pentru mine, a fost o mare bucurie si un adevarat privilegiu sa o cunosc si sa purtam o discutie sincera in urma careia am descoperit pe langa artista minunata pe care o stiam de mult, un suflet sensibil, insetat de frumos si impatimit de muzica si arta. As dori sa-i multumesc inca o data pentru acest interviu si sa-i doresc in numele meu si al tuturor celor ce o cunosc si o iubesc, mult succes si cat mai multe realizari!

Mara Circiu: Cum ati descoperit pasiunea pentru muzica? Care sunt primele amintiri legate de inceputul carierei dvs. muzicale?
Bianca Ionescu: Pasiunea pentru muzica s-a nascut...spontan. Nu-mi amintesc decat ca tot ce era muzica americana ma fascina, pur si simplu. Primele amintiri sunt legate de corul de copii al operei romane in spectacolele “Cavalerul rozelor'', “Cavaleria rusticana” si “Carmen''.