|
Niciun cuvant nu este suficient de convingator ca sa-ti aduca consolare. Nici cea mai pertinenta gluma a celui mai bun prieten nu reuseste sa smulga mai mult decat un zambet amar de pe buze. Niciun un articol aruncat pe un site pe care il deschizi aleatoriu gandindu-te ca o sa-ti fie de ajutor nu se dovedeste a fi vindecator de suflete. Lucruri care te faceau sa vibrezi de placere si entuziasm te dor acum. Cauti disperat in tine si nu mai gasesti nici macar puterea de a-ti disimula nefericirea. Suferinta zace haina, ascunsa intr-un colt al sufletului tau, nestiuta de nimeni, dar intuita de toata lumea. Se citeste in ochii tai, in privirea ta.  Se hraneste din sufletul tau si devine vizibila pe trup. Trec zile, nopti in care traiesti doar pentru ca stii ca nu esti suficient de puternic ca sa nu o faci. Te uiti pierdut in jur si nu mai vezi nimic care sa-ti readuca pofta de viata si setea de iubire. Traiesti in vis, suspini in viata. Ziua nu mai este compusa din dimineata si seara, ci din felul in care arata el dimineata si din maniera in care obisnuia sa te stranga in brate seara. Noaptea te trezesti plangand de dor si insingurare, iar ziua o petreci asteptand sa vina noaptea ca sa poti sa rabufnesti. Sa-i dam un nume dur acestei stari si o numim automutilare? Masochism sufletesc? Nici macar... Este doar starea in care multi dintre noi ne cufundam imediat si dupa multe zile dupa ce am pus capat unei relatii. Este o stare in care sufletul boleste dupa amintiri trecute. Este dreptul sau de a-i acorda timp si libertate de a se vindeca, de a-si plange in tacere sau cu tipete sfasietoare nostalgia paradisului pierdut. Acceptarea unui sfarsit inevitabil inseamna sa stii sa pierzi. Fara pareri de rau... Un prieten barbat imi spunea ca o despartire, atat in cazul barbatilor cat si al femeilor, rupe inima in doua, fara posibilitate de sudare imediata, dar ca noi, femeile, “suntem mult mai dependente de suferinta decat de iubirea in sine”. Noi nu stim sa pierdem cu capul sus. Noi nu stim sa recunoastem un sfarsit sau sa-l acceptam ca atare. Noi, femeile, ne aruncam prea repede in bratele unui alt inceput incert si intr-o noua relatie, sperand sa dam uitarii cat mai curand un sfarsit la fel de incert. Ba nu! Si femeile accepta ca au pierdut, insa au nevoie de timp pentru a face acest lucru. O despartire nu este niciodata usoara pentru ca nu este deloc usor sa te rupi de ceea ce a fost frumos, sa ai curajul sa o iei de la capat sau sa renunti la obisnuinta. Nu este un secret psihologic ca oamenilor le este frica, se tem sa spuna fatis ceea ce cred si ceea ce simt. Poti sa incepi insa prin a-ti marturisi durerea, sentimentele de neputinta si de vinovatie unei persoane care te-ar putea intelege, care a trecut prin aceeasi situatie ca si tine. Incepe prin a gandi ca nimeni nu se poate face raspunzator de durerea ta si ca o persoana care te iubeste si care te merita cu adevarat nu si-ar dori niciodata sa te faca sa suferi, ci sa-ti aduca fericirea. “Venus nu zambeste in casa unde-s lacrimi” (William Shakespeare), iubirea nu mai exista acolo unde curg doar lacrimi. In mod sigur, o iubire pe care o invoci cu manie si resentimente si nu cu drag si bucurie inceteaza sa se mai numeasca astfel. Daca singuratatea poate fi umpluta doar de o singura persoana... invata sa descoperi o alta Stiu ca oricate persoane s-ar invarti in jurul tau, amatoare sa-ti aline suferinta, sentimentul de singuratate nu ti-l poate umple nimeni si nimic, excepand una singura... care tocmai a refuzat sa faca acest lucru. Nu mai incerca sa dezgropi ceea ce pluteste de mult in oceanul mort al amintirilor si nu lasa ca amintirile frumoase dintre voi sa se transforme intr-un trecut cu miros de starv. Evita sa-l mai suni, sa-i dai sms-uri sau e-mailuri daca el le ignora cu desavarsire. Accepta ca unele lucruri nu pot fi schimbate si gandeste-te ca daca el va dori cu adevarat o impacare, probabil te va cauta. Este cazul sa nu te mai minti singura si sa iti dai seama in ce masura iti doresti si tu acest lucru cu adevarat. Sau daca mai exista sansa ca o minima si neputincioasa scanteie sa dea foc unui loc deja parjolit si ars din temelii... Ai impresia ca cei din jur te mint si ca golul neputintei si al suferintei pe care il traiesti in momentul prezent nu poate fi umplut de nicio activitate in care incerci sa te implici. Si aproape ca ajungi sa te crezi pe tine insati atunci cand pretinzi ca totul este la fel ca si inainte... La fel nu o sa mai fie insa niciodata, insa in mod sigur se poate si mai bine decat atat. El o sa reprezinta intotdeauna un cineva care a existat in viata ta. Chiar daca intervine uitarea sau o noua iubire, poate si mai intensa decat cealalta, un petic din inima ta o sa ramana necarpacit pentru o lunga perioada de timp. Poate chiar pentru totdeauna caci sufletul va mai pastra din amintirile pe care mintea se strofoaca sa le dea uitarii. Nu te arunca imediat intr-o noua relatie caci locul pustiu care a ramas dupa despartire nu poate fi ocupat atat de usor de altcineva. Accepta-ti mai intai propriile sentimente si lasa timpul sa te vindece de durerea de acum. Aceasta despartire nu trebuie in niciun fel sa-ti afecteze perceptia asupra propriei persoane si sa te determine sa faci din tine vinovatul numarul 1 al despartirii. Motivele reale ale despartirii sunt altele si probabil ca le cunosti destul de bine. Poate ca acum te doare acum tot ceea ce ai iubit odata, insa, in timp, o alta iubire va picura balsam pe locul care, pentru moment, musteste de drama si neconsolare.
|
