|
Relatia cu ambii parinti este importanta pentru oricine, indiferent de sex. Inca din primii ani de viata se stabilesc relatii intre copil si parinti care vor avea repercursiuni asupra adolescentei si vietii de adult ale copilului.  Copilul trebuie sa aiba o relatie de prietenie cu ambii parinti, chiar daca relatia cu mama are particularitatile sale fata de cea cu tatal si invers. Ambele relatii trebuie sa ocupe in sufletul copilului un loc egal, el trebuie sa inteleaga ca ambii parinti ii doresc binele si ca nu este nevoie sa aleaga intre cei doi. Stim bine ca uneori rudele (matusa, unchiul) vin cu intrebari ce pot avea efecte negative asupra copilului, spre exemplu: :”Pe cine iubesti mai mult, pe mami sau pe tati?”. Dar de ce trebuie sa aleaga copilul sau de ce sa i se sugereze acest fapt? Din fericire majoritatea copiilor au instinctul de a-si proteja valorile sentimentale si raspund adesea “Pe amandoi la fel.” Daca in primul an de viata relatia copilului cu mama este foarte stransa, mai apoi incepe sa intervina in viata micutului (indiferent de sex) si rolul tatlui. Am ales sa discut despre relatia tata-fiica, ci nu tata-baiat, pentru ca in cazul baietilor tatal se apropie mult mai usor de fiul sau datorita intereselor masculine care devin tot mai comune odata cu inaintarea in varsta. Insa, in cazul fetitei, care este mai sensibila, adora papusile, jocurile cu implicatii emotionale, vestimentatia si notiunile de frumusete, tatalui ii vine mai greu sa interactioneze cu micuta. Tin sa atrag atentia asupra faptului ca in general taticii sunt tentati sa dopte cu fiica lor doua tipuri de comportament: fie sunt duri pentru ca vor o educatie mai stricta pentru fata lor, vor sa o “tina din scrut” si sa o pazeasca de eventualele pericole mai ales la adolescenta (cand intervine sexualitatea), fie incearca sa cucereasca atentia fetei prin cadouri, atentii, alintari si indeplinirea tuturor poftelor. Din pacate insa niciuna din atitudini nu este corecta. De fapt, la fel ca si mama, tatal trebuie sa comunice foarte mult cu fiica sa, sa ii fie un bun prieten si confident si totodata sa pastreze acea limita a independentiei (sa nu uitam ca fetita va ajunge la varsta cand trebuie sa decida singura). Tatal reprezinta pentru o fata primul model al masculinitatii, model la care isi va raporta cel putin primele relatii cu baietii (daca nu toate), chiar si cele amoroase. Felul in care fetita observa comportamentul tatalui atat cu ea cat si cu mama ei va reprezenta pentru ea modelul familial in viata, pe care cu greu il va schimba daca ar fi nevoie. La adolescenta, taticii au tendinta de a deveni mai duri, in viata fiicei lor intervenind un alt barbat. Poate (sau chiar cu siguranta) nu va fi prima si singura relatie amoroasa din viata fetei, esecul sentimental aducand dupa el suferinta. Reactia tatalui in acest caz ar trebui sa fie una sincera, sa ii explice fetei cum sunt percepute relatiile din punctul de vedere al barbatilor. Pe langa modelul masculinitatii pe care tatal il va reprezenta pentru fetita, relatia acestuia cu fiica sa mai are un efect: acela de a-i “construi” fetei imaginea propriei feminitati. Daca pentru tata fetita sa este o printesa, ii acepta feminitatea si o adora ca pe o fata, ci nu o trateaza ca pe baiatul dorit sau un copil fara a face diferenta de sex, copila isi va derfini feminitatea si isi va accepta usor statutul de femeie cu toate responsabilitatile (inclusiv dezvoltarea sexuala va fi una normala, fara pudicitate, frigiditate etc). Pentru ca sunt mai sensibile, fetele au nevoie de aprecierea taticilor mai mult decat cea pe care o primesc de la mame, astfel ca acei tatici care se comporta dur si strict cu fetele lor lasa urme adanci in comportamentul acestora, chiar daca, macar aparent, nu sunt evidente. In general, fetele urmeaza modelul tatalui in viata si acest fapt trebuie sa fie suficient de motivant pentru ca un tata sa ia in serios relatia sa cu fiica.
|
